BUNURILE MOBILE ŞI EVALUAREA BUNURILOR MOBILE

BLOG

Bunurile mobile şi evaluarea bunurilor mobile - Partea 2

Durata de viaţă fizică – Numărul de ani estimaţi în care o proprietate nouă va fi posibil a fi utilizată fizic, până când deteriorările fizice ale acesteia o vor face inutilizabilă şi fără a lua în considerare posibilitatea retragerii mai devreme din funcţiune din cauza deprecierii funcţionale sau economice. Durata de viaţă utilă – Definiţia din IFRS, IAS 16:

1. perioada în care un activ este preconizat a fi disponibil pentru utilizare de către o entitate;
sau
2. numărul de unităţi de producţie sau alte unităţi similare pe care entitatea preconizează să le obţină de la activ. Durată de viaţă economică – Perioada totală de timp în care se preconizează ca un activ să genereze beneficii economice pentru unul sau mai mulţi utilizatori.

În mod normal, evaluarea mașinilor, echipamentelor și instalațiilor va impune luarea în considerare a mai multor factori care se referă la activul în sine, la mediul înconjurător, la potențialul fizic, funcțional sau economic aferente acestuia. Așadar, toți evaluatorii de mașini, echipamente și instalații ar trebui, în mod normal, să inspecteze activele subiect pentru a verifica starea acestora și totodată pentru a constata dacă informațiile pe care le-au primit pot fi folosite și dacă se referă la activele subiect evaluate. Exemple de astfel de factori care pot fi luați în considerare sunt:

1. Factori legați de activ:
   1. specificația tehnică a activului,
   2. duratele de viață utilă, economică sau fizică rămase, ținând cont de mentenanța preventivă și predictivă,
   3. starea activului, inclusiv istoricul privind mentenanța sa,
   4. orice formă de depreciere funcțională, fizică sau tehnologică a activului,
   5. dacă activul nu este evaluat pe amplasamentul lui curent, costurile de demontare și de mutare, precum și costurile asociate activului aflat pe amplasamentul său curent, cum ar fi costurile de montare și repunere a activului în stare optimă de funcționare,
   6. pentru mașinile, echipamentele și instalațiile care sunt utilizate în scopul închirierii, opțiunile de prelungire a închirierii și alte posibilități referitoare la finalul perioadei de închiriere,
   7. orice pierdere potențială a unui activ complementar, de exemplu, durata de exploatare a unui utilaj poate fi diminuată din cauza duratei contractului de închiriere a construcției în care este amplasat,
   8. costurile suplimentare aferente transportului, instalării și punerii în funcțiune a unor echipamente suplimentare etc.,
   și
   9. în situația în care nu sunt disponibile costurile istorice pentru mașinile și echipamentele care pot aparține unei instalații în curs de construire, evaluatorul poate prelua informații din contractul de proiectare, achiziție și construire („EPC”).
2. Factori legați de mediu:
   1. localizarea față de sursa de materie primă și de piața produsului. De asemenea, adecvarea localizării poate avea o durată limitată, de exemplu, dacă materiile prime sunt limitate sau dacă cererea este tranzitorie,
   2. impactul oricărei legislații privind mediul sau alte aspecte, care fie restricționează utilizarea, fie impun costuri suplimentare de funcționare sau de demontare,
   3. substanțele radioactive care pot fi conținute de anumite mașini, echipamente și instalații produc consecințe grave în cazul în care nu sunt folosite sau depozitate corespunzător. Acest aspect va avea un impact major asupra cheltuielilor și mediului înconjurător,
   4. deșeurile toxice, care pot fi substanțe chimice în stare solidă, lichidă sau gazoasă, trebuie depozitate și supuse tratării de către personal specializat. Acest fapt este important pentru întregul sector de producție,
   și
   5. licențele de exploatare ale anumitor mașini pot fi restricționate în anumite țări.
3. Factori legați de potențialul economic:
   Rentabilitatea efectivă sau cea potențială a activului, pe baza comparării cheltuielilor de exploatare cu beneficiile efective sau cu cele potențiale (a se vedea SEV 200 Întreprinderi și participații la întreprinderi), cererea pentru produsul realizat prin utilizarea mașinilor, echipamentelor și instalațiilor, în legătură cu factorii macro și micro economici care ar putea influența cererea, posibilitatea ca activului să i se atribuie o utilizare mai bună decât utilizarea sa curentă (respectiv, cea mai bună utilizare).

Abordarea prin piaţă (cunoscută şi sub denumirea de comparaţia directă sau comparaţia vânzărilor) este o abordare în evaluare care oferă o indicaţie asupra valorii prin compararea activului subiect cu active identice sau similare, al căror preţ este cunoscut. 33. Abordarea prin piaţă este relevanta dacă există informaţii de piaţă suficiente care pot fi verificate; în lipsa acestor informaţii aplicabilitatea abordării prin piaţă poate fi limitată. Abordarea prin piaţă nu se poate aplica pentru evaluarea MEI unicat (specializate); caracteristicile speciale ale MEI unicat transferă comparaţia şi cuantificarea corecţiilor din sfera percepţiilor pieţei în sfera speculativului. 34. Abordarea prin piaţă se utilizează cu precauţie în cazul evaluării instalaţiilor complexe întrucât preţurile de tranzacţionare ale comparabilelor pot include componente pe care instalaţia subiect nu le deţine (cum ar fi terenuri, construcţii, fond de rulment sau active necorporale) sau pot reflecta percepţiile subiective ale cumpărătorilor privind rentabilitatea viitoare.

Cercetarea insuficientă de către evaluator a pieţei nu este o scuză pentru omisiunea acestei abordări, atunci când există informaţii disponibile sau când acestea pot fi procurate în mod rezonabil. în lipsa unor informaţii suficiente despre tranzacţii recente cu MEI comparabile se pot utiliza informaţii privind oferte de MEI similare/asemănătoare disponibile pe piaţă cu condiţia ca relevanţa acestor informaţii să fie clar stabilită şi analizată critic.

Evaluatorul trebuie să folosească surse credibile privind comparabilele, cărora li se verifica acurateţea, acolo unde este posibil. Verificarea fiecărei comparabile poate să nu fie necesara atunci când sunt utilizate baze de date credibile, care furnizează o corectă percepţie asupra vânzărilor de bunuri comparabile. Raportul de evaluare trebuie să includă informaţiile şi demersurile realizate pe baza cărora evaluatorul a selectat MEI comparabile.

În mod ideal evaluatorul ar trebui să-şi fundamenteze concluziile pe vânzări de MEI identice; întrucât tranzacţiile activelor identice sunt de obicei rare, se pot utiliza tranzacţii sau oferte de vânzare ale unor MEI asemănătoare, dar nu identice. Comparabilele care prezintă diferenţe majore fată de MEI subiect nu pot fi considerate adecvate din cauza ajustărilor prea mari necesar a fi aplicate.

Tehnicile de comparaţie uzuale folosite în cadrul abordării prin piaţă sunt: tehnica identificării (potrivirii) directe; tehnica asimilării; tehnica procentajului din cost.. În cadrul tehnicii asimilării preţurile comparabilelor sunt ajustate pentru a reflecta diferenţele dintre fiecare MEI comparabilă şi MEI subiect. Elementele de comparaţie recomandate includ, fără a se limita la acestea: originea şi vârsta efectivă, starea (condiţia), capacitatea, caracteristici (accesorii) altele decât capacitatea, locaţia, producătorul, motivaţia părţilor, condiţiile de finanţare, calitatea, cantitatea, data vânzării, tipul de vânzare. Evaluatorul trebuie să identifice acele caracteristici ale MEI pe care participanţii la piaţa le consideră importante pentru fundamentarea preţului.

În abordarea prin piaţă, cuantificarea corecţiilor este una din cele mai dificile sarcini ale evaluatorului. Toate ajustările aplicate comparabilelor trebuie argumentate în raportul de evaluare. Nu este permisa utilizarea unor ajustări fără a fi prezentat modul de estimare al acestora. Valoarea finală este indicată de comparabila care este cea mai apropiată de MEI subiect şi asupra căreia s-au efectuat cele mai mici ajustări.

Atunci când este posibil, tehnici statistice pot fi folosite în evaluarea MEI. Instrumentele statistice pot fi instrumente ale statisticii descriptive (mărimi de sintetizare a datelor, tabele, grafice sau diagrame) sau instrumente ale statisticii inferenţiale (regresia liniară simplă şi multiplă).

Evaluarea MEI prin abordarea prin piaţă implică analize diferite, în funcţie de premisele (ipotezele) valorii (de exemplu, premisa utilizării în continuare impune cuantificarea suplimentară a contribuţiei costurilor instalării).

Abordarea prin piaţă se aplică în mod diferit în cazul în care un MEI este evaluat în mod individual sau în cazul în care un MEI aparţine unui grup de active sau face parte dintr-o instalaţie complexă.

Estimarea valorii de piaţă prin abordarea prin piaţă, pe premisa utilizării în continuare, nu cuantifică acele forme ale deprecierii (funcţională sau externă) pe care piaţa de MEI nu le reflectă (de exemplu, amplasarea necorespunzătoare a unui utilaj în cadrul unei linii de fabricaţie sau în incinta unei clădiri, deprecierea economică cauzată de lipsa de materie primă din regiune); în acest caz, abordarea prin piaţă trebuie aplicată cu prudenţă şi trebuie avute în vedere abordările care surprind corect pierderea de valoare.

Atunci când se estimează o valoare pe premiza utilizării în continuare (activ instalat) evaluatorul va corecta preţurile comparabilelor pentru a reflecta contribuţia costurilor directe şi indirecte de instalare.